Noua Preşedintă ATP Moldova Nicoleta Culava (stânga) şi Preşedinta de Onoare a ATP Eleonora Rusnac - The Association of Professional Translators of Moldova (ATP)

ASOCIAȚIA TRADUCĂTORILOR PROFESIONIȘTI DIN MOLDOVA
O abordare profesionistă a comunicării interumane

Noua Preşedintă ATP Moldova Nicoleta Culava (stânga) şi Preşedinta de Onoare a ATP Eleonora Rusnac

Nicoleta Culava vine la timona ATP Moldova

Adunarea Generală a Asociației Traducătorilor Profesioniști din Moldova (ATP Moldova) s-a desfășurat la 30 iunie 2022, în agenda evenimentului fiind trecute următoarele subiecte: prezentarea raportului de activitate a ATP pentru ultimii 3 ani, alegerea noilor membri ai Consiliului de Administrare, planuri de activitate pentru viitor etc.

Prezentând raportul, Eleonora Rusnac, președinta de onoare a ATP Moldova, a menționat că perioada de raportare practic a coincis cu cei doi ani de pandemie provocate de COVID-19, respectiv, activitatea Asociației a fost marcată de noile realități și a trebuit regândită. Astfel, mai multe evenimente au fost suspendate, altele au fost reconcepute pentru a fi desfășurate în format online, prin intermediul platformelor de comunicare, de genul Zoom, sau cu prezență redusă pentru a respecta regulile și restricțiile sanitar-epidemiologice.

În pofida restricțiilor și a pandemiei de COVID-19, Asociația a desfășurat 2 școlarizări interne (prezentarea versiunii noi, îmbunătățite a Wordfast Pro, în cadrul unei întruniri cu John Di Rico, manager de vânzări și marketing al companiei Wordfast, și abordarea unor aspecte legislative care țin de activitatea freelancerilor (asigurarea medicală și socială în mod individual, calcularea și achitarea impozitului pe venit etc.) în cadrul unui eveniment cu participarea lui Viorel Rusu, magistru în drept, lector universitar la USM). Ambele au fost găzduite pe platforma Zoom.

La fel, traducătoarea Lidia Cazacu, membră a ATP Moldova, și-a lansat manualul „In giro per l’Italia in 14 tappe”. Școlarizarea „Filosofia limbajului sau Absurdul limbajului” a fost asigurată prin concursul Mariei Pilchin, scriitoare şi critic literar, lectoră la Catedra de Literatură Universală USM, și a lui Ivan Pilchin, cunoscut poet și traducător.

Evenimentul de promovare a ATP Moldova „Cunoaște un traducător…” s-a desfășurat pe platforma Zoom reunind un număr mare de traducători din Chișinău și de studenți ai Facultății Limbi Moderne a USM.
Un curs de instruire pentru traducătorii și funcționarii Serviciului Asistență Lingvistică din cadrul Direcției Relații Externe a Parlamentului Republicii Moldova a fost susținut de către Eleonora Rusnac și Olesea Bodean-Vozian, membre a ATP Moldova.

Colocviului Internațional „Langues en dialogue: traduire, enseigner, communiquer, promouvoir la diversité” în format de webinar a fost organizat pentru studenții facultății Limbi Moderne a USM, avându-le în calitate de lectori invitați pe membrele ATP Moldova Eleonora Rusnac și Alina Abramovici.

Adunarea Generală a ales-o în funcția de președintă a Asociației pe Nicoleta Culava, care este membră a ATP încă de la fondarea acesteia. Componența noului Consiliu de Administrare constituit prin votul unanim al membrilor ATP este următoarea: Alina Abramovici, Diana Șestacovschi, Vlad Braila, Anastasia Kulikovskaia, Olesea Roibu.

La fel, Asociația și-a aprobat prin vot Comisia de Supraveghere (Tamara Burcă (președinte), Veaceslav Musteață, Natalia Baltă) și Comisia de Atestare (Elizaveta Onofreiciuc, Lidia Cazacu, Elena Bivol, Maria Postevca, Natalia Alhazov, Mariana Muleavin (membru supleant).

Categorie: Activitati