Cum a sărbătorit Asociația Traducătorilor Profesioniști Crăciunul anului 2017 - The Association of Professional Translators of Moldova (ATP)

ASOCIAȚIA TRADUCĂTORILOR PROFESIONIȘTI DIN MOLDOVA
O abordare profesionistă a comunicării interumane

Cum a sărbătorit Asociația Traducătorilor Profesioniști Crăciunul anului 2017

Eu, subsemnata, vă zic că a făcut-o într-o atmosferă caldă, prietenoasă și plină de momente spirituale și înălțătoare. Iar cele care au contribuit la acest lucru sunt membrii Consiliului de Administrare al Asociației, care și-au împărțit îndatoririle de organizare: Diana Șestacovschi, Alina Abramovici, Cristina Umaneț, Gabi Roșcăneanu și subsemnata. Spiritul înălțător te cuprindea imediat ce intrai în camera destinată acestui eveniment. Era inspirat de modul în care a fost decorat acest loc: cu brăduțul pe masă, cu lumânările aprinse, cu ghirlande mici ce străluceau pe masa de sărbătoare, cu fructe din abundență și sandvișuri frumos ornamentate și cu multe alte mici lucrușoare, care dădeau localului un farmec deosebit. Farmecul cel mai mare îl constituia, însă, ”gazda” acestei seri - Diana Șestacovschi, care te întâmpina cu o cană cu vin fiert, fierbinte, mirositor – numai bun să-ți confere o stare de spirit de sărbătoare.

După acest început au urmat una după alta etapele serii. Mai întâi a fost momentul amintirilor. Să nu credeți că s-a vorbit doar de reușite în plan profesional. Adăugător, au fost relatate o serie de momente haioase, care li s-au petrecut unor colegi de ai noștri pe parcursul anului. Scopul urmărit a fost să se genereze buna dispoziție și să se descrețească frunțile celor care mai erau stresați după ziua de lucru. Și s-a reușit din plin! Așa am aflat cum a reușit cineva să coboare de la etaj, din apartamentul care era în pericol de incendiu, pe o scară îngustă de tot. Apoi am mai aflat ce se întâmplă când îi încredințezi unui bărbat să-ți facă poze atunci când ești la înălțime, de exemplu într-un copac. Au mai fost și alte relatări de acest gen, care ne-au înveselit de-a binelea.

Programul serii ne indica, însă, să trecem la o altă etapă: cea a surprizelor. S-au tras la sorți cadourile, aduse de fiecare pentru o persoană aleatorie-participantă la serată. Au fost toate foarte frumoase, fiindcă cel care le-a adus a făcut-o cu drag. A urmat exprimarea bucuriei, generate de un cadou reușit. Aproape toți participanții au dorit să menționeze, în special, conținutul din plicul-surpriză, care era, de fapt, o maximă rostită de un înțelept, sau o persoană notorie, culeasă cu grijă de organizatorii seratei. Aici s-a manifestat magia sărbătorii Crăciunului! Fiecare a primit o sugestie, o recomandare sau o maximă, care se potrivea cel mai mult cu starea sa de suflet. Eu am tras plicul cu următorul text: ”Fiți convinși că niciodată, nici un efort adecvat pe care noi îl depunem pentru a ne apropia de DUMNEZEU nu se irosește vreodată – chiar dacă noi nu obținem în scurt timp ceea ce urmărim”. Am înțeles că este o chemare să-i acord mai mult timp lui Dumnezeu.

O altă participantă a tras plicul cu următoarea chemare: ”Caută cât mai des să revelezi – printr-o profundă transfigurare – sacrul în profan, în obișnuit, și revelează remarcabilul plin de taine în banalitate”. Ca o continuare la adevărul conținut în această frază au urmat impresiile colegei noastre Gloria Jigău, care ne-a povestit despre experiența sa de lucru cu japonezii, în calitate de ghid. ”Aceștia – a spus Gloria – se minunează de cele mai neînsemnate lucruri: de o floare, o frunză, un cer senin, etc.”. Cred că pe toți ne-a pus un pic pe gânduri acest exemplu. Eu cred că Dumnezeu așteaptă de la noi exact același lucru: Să ne bucurăm de cele mai mici și neînsemnate lucruri, care ni se petrec în viață.

Seara petrecută de noi în cea mai obișnuită cameră de hotel, transformată într-un local atât de încântător - grație eforturilor colegelor menționate mai sus, a constituit un bun exemplu de transfigurare. Cum altfel poți să-i faci pe o mână de oameni obișnuiți – vorbesc de noi traducătorii prezenți la eveniment – să cânte cu însuflețire mai multe colinde de Crăciun? Poate că nu am avut noi cele mai frumoase voci pentru o treaba ca asta dar, în schimb, am avut acel spirit înălțător și sacru, care ți-l conferă o sărbătoare de Crăciun. Aceasta a fost etapa colindelor.

Cum era de așteptat, în programul serii n-au lipsit nici distracțiile. În afară de cântecele în diferite limbi am putut admira și performanțe teatrale. Acestea au fost asigurate de micii participanți la serată: Cosmin Abramovici și Tudor Șestacovschi. Acești 2 tineri (elevi în clasa a doua) ne-au testat imaginația și atenția și au făcut-o într-un mod foarte haios. Serata a durat doar 2 ore și jumătate, însă emoțiile pozitive, cu care a plecat fiecare din noi, ne vor acompania încă mult timp înainte.

Eleonora Rusnac, președinte ATP Moldova

Categorie: Activitati