Pe an ce trece, tot mai numeroşi şi mai puternici - The Association of Professional Translators of Moldova (ATP)

ASOCIAȚIA TRADUCĂTORILOR PROFESIONIȘTI DIN MOLDOVA
O abordare profesionistă a comunicării interumane

Pe an ce trece, tot mai numeroşi şi mai puternici

Fiecare an vine cu un bagaj în care se găsesc valori spirituale şi materiale percepute de fiecare dintre noi în mod individual. Ele, însă, ne sunt împărţite treptat, pe tot parcursul anului. La începutul fiecărui an nu ştim cu exactitate ce ne-aşteaptă sau la ce să ne aşteptăm noi, dar odată ce acesta a trecut - obişnuim să ne luăm un pic de răgaz şi să ne așezăm în fața unui șemineu imaginar în care arde focul… şi să reflectăm la ce a fost şi ce s-a făcut. Făcând totalurile, ţinem să ne exprimăm bucuria în legătură cu faptul că ATP-ul şi-a lărgit rândurile.

Cu braţele larg deschise am urat bun-venit Gloriei Jigău, care s-a dedicat cu mult entuziasm aspectelor ce țin de imaginea ATP-ului și de importanța care o poartă comunicarea cu lumea care se află dincolo de pereții ATP, Nataliei Sturza şi Tanyei Malevana, care au pășit pragul nostru având un car de experiență valoroasă în ale traducerii. Crește echipa, dar și inima când vezi tot mai mulți oameni buni adunați la un loc. Fiecare membru nou al Asociaţiei o face pe aceasta mai puternică, mai rezistentă la dificultăţile cu care s-ar putea confrunta în viitor. Ne vom asigura ca noii membri să simtă atmosfera caldă şi primitoare pe care o creează Asociaţia Traducătorilor Profesionişti pentru a putea fi buni colegi şi prieteni şi pentru a munci împreună în înţelegere. Ţinem uşile deschise şi pentru darurile şi harurile cu care vine 2015. La mulţi ani!

Natalia Conovca

 

Categorie: Activitati